Pentru desfăşurarea taberei (2 serii:13-15 iulie şi 15-17 iulie) a fost aleasă o destinaţie turistică care se bucura de popularitate, aflată la echidistanţă faţă de localităţile ţintă -Manastirea Humorului (Pensiunea Passiflora)
Tabăra a reunit 56 persoane (14 adulţi şi 42 elevi), 2 membri ai echipei de proiect şi 2 voluntari Crucea Roşie. La solicitarea ccmunităţilor ţintă a fost încurajată participarea a 3 adulţi care nu au fost anterior instruiti şi care au deprins tehnicile de prim ajutor o dată cu elevii sanitari. Câştigul s-a considerat că va fi de partea comunităţilor în care aceşti noi voluntari adulţi vor acţiona suplimentar (2 în şcoli şi 1 în afara şcolii).
În programul taberei au fost prevăzute ateliere însumând 12 ore, cu teme specifice despre Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie, concursul naţional “Sanitarii pricepuţi”, primul ajutor în caz de arsuri, hemoragii, fracturi, pierderea cunoştinţei (aducerea victimei la poziţia lateral stabilă, masajul cardio- respirator), transportul victimei cu targa, etc. Tehnicile au fost exersate cu fiecare participant iar ca evaluare a cunoştinţelor dobândite, la încheierea taberei s-a organizat un concurs cu probe practice similare competiţiilor “Sanitarii pricepuţi”. Rezultatele au fost bune, însă adevărata satisfacţie echipa de proiect o va avea când echipajele formate vor reuşi performanţe la nivel judeţean sau naţional.
Nu ne temem să afirmăm că tabăra a fost o activitate foarte reuşită, feed back-ul exprimat de participanţi în cuvinte/ desene/versuri/ cântece special compuse fiind elocvent în acest sens.
Un rezultat important realizat in tabara vizeaza intocmirea planurilor de activitate ale cercurilor “Sanitarii priceputi” si incheierea contractelor de voluntariat cu cei 14 voluntari adulti care au insotit grupurile de elevi sanitari.
Tabara din perioada 13-15 iulie
Participanti: Budeni, Costisa, Cosna, Poieni Solca
Tabara din perioada 15-17 iulie
Participanti: Buda, Crucea, Serbanesti